Bibliotecă

Articole

Index tematic

12 rezultate
Tematici →

Când un om aduce pe lume un copil, nu o face cu gândul că acesta va trăi câțiva ani și apoi va fi abandonat. O asemenea atitudine ar fi socotită nu doar lipsită de iubire, ci de-a dreptul condamnabilă. Dorința firească a oricărui părinte este ca fiul sau fiica lui să crească, să ajungă la maturitate și să trăiască măcar cât a trăit el. Vrea ca el să se bucure de lucrurile frumoase de care s-a bucurat și el.

Să ne gândim la un tânăr care face tot ce dorește până la douăzeci și patru de ani. Nu studiază medicina, nu intră în laboratoare, nu face practică în spitale și nu dă examene. Nimeni nu și-ar imagina că el poate deveni medic peste noapte. Chiar dacă ar vizita din când în când un spital, ar dona bani pentru pacienți sau ar purta un halat alb, nimeni nu l-ar lăsa să trateze bolnavi. Lucrurile acestea pot avea valoare în sine, dar nu țin locul formării.

Una dintre cele mai dese obiecții este: „Dacă Dumnezeu există, de ce nu-L vedem?” Întrebarea presupune că El ar trebui perceput cu aceleași simțuri cu care percepem lumea materială. Ochii văd însă doar lucrurile fizice, iar urechile aud doar sunetele acestei lumi. Biblia răspunde scurt: „Dumnezeu este Duh” (Ioan 4:24). Felul în care există El nu este material. Iar omul trăiește acum limitat la trup. Prin trup percepe doar lumea materială. Restul îi rămâne ascuns, nu pentru că n-ar exista, ci pentru că trupul nu a fost făcut să-l perceapă. E ca și cum un om ar locui într-o casă fără ferestre spre o anumită parte a lumii. Nu vede ce se află dincolo de zid, dar asta nu înseamnă că acolo nu este nimic.